A***** S***** S******
InculpatSP NR. 343/În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.2 Cod penal şi art. 41 alin. 1 rap la art.43 alin 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul AURICĂ STĂNEL-STELIAN, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin.2 Cod penal şi art. 41 alin. 1 rap la art.43 alin 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 ( sase ) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. În baza art. 38 alin.1 Cod penal- art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an si 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 6 luni, în total urmând să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. Obligă pe inculpat la 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.10.2022.
Hotarare 343/2022 din 20.10.2022având nevoie de timp pentru a delibera şi redacta hotărârea amână pronunţarea la data de 20 octombrie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2022pentru a fi citat martorul Loiţă Mihai cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.05.2022pentru a fi citaţi următorii doi martori din rechizitoriu, Loiţă şi TP.
Incheiere de sedinta din 15.02.2022-faţă de lipsa martorilor, citarea cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 26.10.2021-în vederea administrării probelor solicitate la acest termen de judecata
Incheiere de sedinta din 08.06.2021-pentru a da posibilitate inculpatului să-şi angajeze un apărător
Incheiere de sedinta din 13.04.2021