S* D******* S**
ReclamantI************ T********* D* M**** S******
PârâtI** S**************** M***** - N* M** E*** P**** Î* D****
PârâtAdmite excepţia de inadmisibilitate a acţiunii de faţă invocată din oficiu, cu privire la măsurile dispuse prin procesul-verbal de control nr 149255/31.05.2019 întocmit de ITM Suceava în privinţa cărora s-a dispus sancţionarea contravenţională a reclamantei în baza procesului -verbal de contravenţie seria SV nr 21434/31.05.2019 emis de ITM Suceava, sus-menţionate. Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul ITM Suceava. Respinge a inadmisibilă acţiunea cu privire la măsurile dispuse prin procesul-verbal de control nr 149255/31.05.2019 întocmit de ITM Suceava în privinţa cărora s-a dispus sancţionarea contravenţională a reclamantei în baza procesului -verbal de contravenţie seria SV nr 21434/31.05.2019 emis de ITM Suceava. Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S* D******* S** în contradictoriu cu pârâtul I************ T********* D* M**** S******. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 528/2021 din 17.06.2021Amână pronun?area la data de 17.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2021În temeiul art.400 CPC repune cauza pe rol. Se vor cita părţile cu menţiunea de a răspunde la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii de faţă invocată din oficiu, cu privire la măsurile dispuse prin procesul-verbal de control nr 149255/31.05.2019 întocmit de ITM Suceava în privinţa cărora s-a dispus sancţionarea contravenţională a reclamantei în baza procesului -verbal de contravenţie seria SV nr 21434/31.05.2019 emis de ITM Suceava, iar pârâtului i se vor comunica copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă la termenul din 06.04.2021 . Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 02.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06 mai 2021.
Incheiere de sedinta din 06.05.2021Amână pronun?area la data de 06.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2021Amână pronun?area la data de 21.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021Pentru a se cita ITM Suceava-Inspecţia Muncii, introdusă în cauză la termenul de astăzi, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.04.2021, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021