S****** I***** E***
InculpatK***** I*****
Parte civilăG******* A******** S***
Parte responsabilă civilmenteK***** I*****
Parte civilăS******* J******* D* U****** Z****
Parte civilăÎn temeiul art. 278 C. proc. pen. admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivului Sentinţei penale nr. 194 din data de 13.08.2021 pronunţată în dosar nr. 3984/337/2020 al Judecătoriei Zalău şi dispune înlocuirea alineatului: „ În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 4 ani închisoare la care a fost condamnat prin prezenta inculpatul S****** I***** E*** pe o durată de 4 ani în condiţiile art. 92 alin. (1) şi (2) C.pen.” cu menţiunea: „ În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare la care a fost condamnat prin prezenta inculpatul S****** I***** E*** pe o durată de 4 ani în condiţiile art. 92 alin. (1) şi (2) C.pen.” Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia părţilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 05.01.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.01.2022În baza art. 278 C.proc.pen. admite sesizarea formulată de părţile civile R. I. şi R. D. A. şi dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta, considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 194/13.08.2021, pronunţată în cauza cu nr. 3984/337/2020 de Judecătoria Zalău, în sensul că se va menţiona numele corect al acestora, în loc de K. I. – R. I., respectiv K. D. A. – R. D. A.. În baza art. 442 – 447 C.proc.civ. rap. la art. 279 C.proc.pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea părţii civile K. I., de îndreptare, completare, lămurire a hotărârii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării minutei. Pronunţată, astăzi, 07.09.2021, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin dispoziţia grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.09.2021În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S. I. E. la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C.pen. (fapta din data de 14.10.2018) În baza art. 67 alin. (1) C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la data ramânerii definitive a prezentei hotărâri, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de vehicule pentru care se eliberează permis de conducere conform OUG 195/2002 rep. În temeiul art. 66 alin. (1) C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C.pen, pedeapsa accesorie urmând a fi executată în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă inculpatul S. I. E. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârsirea infractiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) C.pen. (faptă din data de 14.10.2018) În baza art. 67 alin. (1) C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la data ramânerii definitive a prezentei hotărâri, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de vehicule pentru care se eliberează permis de conducere conform OUG 195/2002 rep. În temeiul art. 66 alin. (1) C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C.pen, pedeapsa accesorie urmând a fi executată în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă inculpatul S. I. E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârsirea infractiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate ?i sănătate în muncă prev. de art. 350 alin. (1) C.pen. (faptă din data de 14.10.2018) În baza art. 67 alin. (1) C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la data ramânerii definitive a prezentei hotărâri, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice fel de vehicule pentru care se eliberează permis de conducere conform OUG 195/2002 rep. În temeiul art. 66 alin. (1) C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C.pen, pedeapsa accesorie urmând a fi executată în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă. Constată că cele trei fapte care fac obiectul prezentului dosar au fost comise în stare de concurs ideal de către inculpatul S. I. E.. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedeapse aplicată, respectiv 10 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen. În baza art.45 alin. (5) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen., care se va executa în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 4 ani închisoare la care a fost condamnat prin prezenta inculpatul S. I. E. pe o durată de 4 ani în condiţiile art. 92 alin. (1) şi (2) C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C.pen. impune inculpatului S. I. E. ca pe durata termenului de încercare să execute următoarele obligaţii: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociale derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate; În baza art. 93 alin. (3) C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul S. I. E. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mirşid sau în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, pe o perioadă de 120 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Sălaj supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen rap. la art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului dispoziţiile art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 7 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. Admite în parte acţiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de părţile civile K. I., K. C., K. I., K. A.-M., K. A., R. D. A., B. M. A.. În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 19 şi art. 25 alin. (1) C.proc.pen., art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1371, art. 1381, art. 1385, art. 1391 Cod civil, norma ASF nr. 23/2014 obliga pe asiguratorul de raspundere civila S.C. G. A. SA la plata catre părţile civile a urmatoarelor sume raportat la procentul de culpă reţinut în sarcina inculpatului, respectiv 70%: - părţii civile K. I. (soţia victimei K. B.) a sumei de 210.000 lei cu titlu de daune morale; - părţii civile K. I. (soţia victimei K. B.) a sumei de 1.540 lei cu titlu de daune materiale; - părţii civile K. C. (fiul victimei K. B.) a sumei de 175.000 lei cu titlu de daune morale; - părţii civile K. I. (fiică victimei K. B.) a sumei de 175.000 lei cu titlu de daune morale; - părţii civile K. A.-M. (nepoată a victimei K. B.) a sumei de 56.000 lei cu titlu de daune morale; - părţii civile K. A. (nepotul victimei K. B.) a sumei de 56.000 lei cu titlu de daune morale; - părţii civile K. D. A. (nepotul victimei K. B.) a sumei de 56.000 lei cu titlu de daune morale; - părţii civile B. M. A. (nepoata victimei K. B.) a sumei de 56.000 lei cu titlu de daune morale; Respinge restul pretenţiilor civile formulate în cauza de părţile civile K. I., K. C., K. I., K. A.-M., K. A., R. D. A., B. M. A., ca neîntemeiate. Constată că S. de A. S. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 1349 C.civ. rap la art. 1357 admite ac?iunea civilă formulată de S. J. de U. Zalău ?i dispune obligarea S.C. G. A. SA la plata sumei de 15.250 lei (70%) către S. J. de U. Zalău cu titlu de daune materiale, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale penalizatoare de la data externării, 13.11.2018 şi până la data plăţii efective. Constată că S. de A. J. Sălaj nu s-a constituit parte civilă în cauză. Ia act ca inculpatul S. I. E. a fost asistat în prezenta cauza de aparator ales, av. Hîrza Călin. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul S. I. E. la plata către stat a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, respectiv suma de 400 de lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 600 de lei aferentă fazei de judecată. În tem. art. 276 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul S. I. E. la plata către părţile civile a cheltuielilor judiciare în cuantum de 1350 lei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi 13.08.2021, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 194/2021 din 13.08.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare data de 13 august 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2021Pentru administrarea probei cu martori.
Incheiere de sedinta din 21.05.2021Termen acordat la solicitarea apărătorului inculpatului, aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta în faţa instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Termen acordat pentru a da posibilitate apărătorului părţilor civile să depună la dosar contractul de asistenţă juridică încheiat cu părţile civile.
Incheiere de sedinta din 03.03.2021