M****** D****** D*****
InculpatT***** F******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen.: Stabileşte faţă de inculpatul MARADIN DUMITRU-DANIEL pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu apl. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În baza art. 83 alin. (1) C. pen.: Amână aplicarea pedepsei de 10 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen.: Impune inculpatului Maradin Dumitru-Daniel ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) C. pen., impune aceluiaşi inculpat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să execute următoarele obligaţii: a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Potlogi sau a Şcolii din Satul Româneşti, pe o perioadă de 30 de zile; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 86 alin. (1) şi (2) C. pen.: Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probaţiune. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. b şi c se face de serviciul de probaţiune. În baza art. 83 alin. (4) C. pen.: Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 alin. (1) şi (3) C. pen., având următorul conţinut: (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. (3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. În baza art. 274 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul Maradin Dumitru-Daniel la achitarea către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 400 lei fiind aferentă fazei de urmărire penală. În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.: Condamnă pe inculpatul T***** F****** la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (3) C. pen., cu apl. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În baza art. 97 alin. (1) C. pen.: Anulează măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii de 2 ani şi 1 lună, dispusă prin S.P. nr. 27/11.03.2020 pronunţată de Judecătoria Răcari, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020. Repune în individualitatea lor pedepsele principale ce intră în compunerea pedepsei rezultante de 2 ani şi 1 lună închisoare, aplicată prin S.P. nr. 27/11.03.2020 pronunţată de Judecătoria Răcari, respectiv: 1 an închisoare (pedeapsă aplicată prin S.P. nr. 27/11.03.2020 pronunţată de Judecătoria Răcari) şi 1 an şi 9 luni închisoare (pedeapsă aplicată prin S.P. nr. 3/17.01.2018 pronunţată de Judecătoria Răcari, definitivă prin neapelare la data de 12.02.2018), Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin cele două sentinţe penale indicate. În baza art. 97 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b şi la art. 38 alin. (1) C. pen.: Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente, acesta urmându-i a fi aplicată pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 9 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din celelalte pedepse, în final inculpatului urmându-i a fi aplicată pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare. În baza art. 97 alin. (2) C. pen. rap. la art. 91 C. pen.: Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 2 ani şi 5 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 ani, care curge de la data rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare (12.02.2018). În baza art. 93 alin. (1) C. pen.: Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a şi b C. pen.: Impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen.: Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Potlogi sau Şcolii din Satul Româneşti pe o perioadă de 120 zile. Dispune deducerea zilelor de muncă neremunerate executate de condamnat în baza S.P. nr. 3/17.01.2018 pronunţată de Judecătoria Răcari şi S.P. nr. 27/11.03.2020 pronunţată de Judecătoria Răcari. În baza art. 94 alin. (1) şi (2) C. pen.: Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probaţiune. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), alin. (3) se face de serviciul de probaţiune. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen.: Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedepsele complementare aplicate prin cele două sentinţe penale indicate, pentru infracţiunile concurente, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, ce se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. (4) C. pen.: Deduce durata pedepselor complementare executare de către inculpat în baza S.P. nr. 3/17.01.2018 pronunţată de Judecătoria Răcari şi S.P. nr. 27/11.03.2020 pronunţată de Judecătoria Răcari. În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen.: Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedepsele accesorii aplicate prin cele două sentinţe penale indicate, pentru infracţiunile concurente, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, ce se va executa în cazul executării efective a pedepsei principale rezultante a închisorii. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul T***** F****** la achitarea către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 400 lei fiind aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 181/2021 din 03.08.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 03.08.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 02.08.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.08.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 02.08.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 30.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 30.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 29.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 29.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 23.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 23.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de astăzi, 19.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 19.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 15.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 15.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 13.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 13.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 12.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 12.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 06.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 06.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 05.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 05.07.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 28.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 28.06.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 25.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 25.06.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 18.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2021Stabileşte deliberarea şi pronunţarea hotărârii la data de 18.06.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată în şedinţă publică la data de astăzi, 03.06.2021.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021Amână cauza pentru depunerea înscrisurilor în circumstan?iere.
Incheiere de sedinta din 06.05.2021Amână cauza pentru a da inculpaţilor posibilitatea exprimării pozi?iei procesuale.
Incheiere de sedinta din 25.03.2021