C****** C*******
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de reclamanta C.C. (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 17 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, parţial divergentă, în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii raportat la pretenţiile de revizuire a pensiei de limită de vârstă pentru perioada 1.12.2016 – 28.02.2017.
Opinieseparata din 17.07.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronun?area pentru data de 17 iulie 2020, termen la care solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2020în vederea administrării de probe amână judecarea cauzei pentru data de 9 iulie 2020, ora 12,30
Incheiere de sedinta din 04.06.2020