D***** I***** V*****
ReclamantS* C**** M** S* A****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul D.I.V., în contradictoriu cu pârâta S.C. C.M.S.A. ABRUD. Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ. azi data de 12.03.2021.
Hotarare 653/2021 din 12.03.2021Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, dispune amânarea pronunţării pentru data de 12.03.2021, pronuntarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021Amână cauza în vederea citarii martorului încuviinţat M.E., în vederea audierii
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Amână cauza în vederea administrării probaţiunii încuviinţate, respectiv proba privind expertiza tehnică judiciară în specialitatea protecţia muncii.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020