Dosar 4039/62/2020 din 30.12.2020

litigiu privind achiziţiile publice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4039/62/2020
Data dosar:
30.12.2020
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
litigiu privind achiziţiile publice
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 09:00

    Complet: CAPb7-CC
  • Încheiere

    Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta CARFIL SA. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr.40/CA/27.01.2021 a Tribunalului Braşov în dosarul nr. 4039/62/2020, în sensul că în sensul că în prezenta cauză are calitate de reclamantă GRIMAS CONTROL SRL şi calitate de pârâtă CARFIL SA. Îndreptarea se va efectua în toate exemplarele hotărârii şi face parte integrantă din aceasta. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare, cerere care se care se depune la Tribunalul Braşov. Emisă în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 16.02.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 11:00

    Complet: CAPb7
  • Anulează cererea

    Admite exceptia netimbrarii invocata din oficiu si, in consecinta: Anuelaza cererea formulata de reclamanta Carfil SA in contradictoriu cu parata Grimas Control SRL. Cu recurs in 10 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Brasov. Pronuntata la data de 27.01.2021 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei.

    Hotarare 40/2021 din 27.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD