G******* S*****
ReclamantD**** T********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta GALAMBOŞ SIMONA, în contradictoriu cu D**** T********, şi în consecinţă: Anulează Decizia nr.3298 din 05.10.2020 emisă de pârâtă şi dispune reintegrarea şi recunoaşterea dreptului reclamantei de a-şi continua activitatea în funcţia publică de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, la AJFP Hunedoara –Serviciul fiscal municipal Hunedoara –Compartimentul evidenţă plătitori, compensări şi restituiri, până la data la care reclamanta va îndeplini condiţiile legale de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute în cazul bărbaţilor. Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, începând cu data de 05.10.2020 şi până la data reintegrării efective în funcţie. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 2.250 lei cu titlul cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Tribunalul Hunedoara, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 1 aprilie 2021.
Hotarare 231/2021 din 01.04.2021în vederea depunerii la dosar de către pârâtă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
Incheiere de sedinta din 17.02.2021