A**** M***** R******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 335 alin. (2) C.pen. şi la art. 61 alin. (2) şi alin. (4) lit. c) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul A**** M***** R******, (...), la pedeapsa de 150 de zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din Codul penal. În temeiul art. 61 alin. (1), (2) şi (3) C.pen. stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă la valoarea de 50 lei, amenda penală fiind în cuantum de 7.500 (?apte mii cinci sute) lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, dacă inculpatul nu execută pedeapsa amenzii penale, în tot sau în parte, cu rea – credinţă, precum şi asupra dispoziţiilor art. 64 din Codul penal privind executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 lei din faza de urmărire penală şi 500 lei din faza de cameră preliminară şi judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.12.2020.
Hotarare 367/2020 din 10.12.2020În temeiul art. 391 alin. (2) C.proc.pen., amână pronun?area la data de 10.12.2020. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 26.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2020stabile?te pronun?area la data de 26 11 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2020amână cauza în vederea ata?ării unor sentin?e.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Emiterea unei adrese către J.S. 3 si Răcari - Bir. Ex. Pen. Pentru prezentarea inculpatului.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020