Dosar 4068/292/2020 din 23.11.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4068/292/2020
Data dosar:
23.11.2020
Instanta:
Judecătoria Roșiori de Vede
Departament:
SECŢIE FOND
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.03.2021 la ora 11:00

    Complet: Complet 3 civil
  • Admite cererea

    SC.258/Admite cererea. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1920 lei reprezentând restanţă taxă şcolarizare pentru anul universitar 2018-2019, conform contractului de studii nr.265/28.09.2018 şi a actului adiţional nr.1 la acesta, suma de 931,20 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conform contractului, până la data de 30.09.2020, şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 03 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 258/2021 din 03.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD