S********* L**** Î********* Z*** A****** - S*** A****** P***** S***** A**** N******
ReclamantL***** T********* D**** P****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT ZONA APUSENI – SLIZ APUSENI în numele şi pentru membrul de sindicat: STOICA ALINA NELUCIA în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia şi în consecinţă: Obligă pârâtul la calcularea şi plata în favoarea membrului de sindicat: STOICA ALINA NELUCIA, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale de 10% pentru dirigenţie – începând cu data de 01.09.2019 şi în continuare pe perioada cât îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituie acordarea majorărilor salariale solicitate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Respinge în rest cererea. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată astăzi, 31.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 862/2021 din 31.03.2021