L****** S*************
ReclamantC*** R*****
ReclamantA****** S*********** D** Î********* S******
Reprezentant legalŞ***** G********* "****** S********* G*********
PârâtAdmite îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 379 din 23.02.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4072/86/2020. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 379 din 23.02.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4072/86/2020, în sensul men?ionării corecte a obligării pârâtei „să plătească reclamantelor diferen?ele”, în loc de „să plătească reclamantei diferen?ele”, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Arhiva sec?iei I civilă a Tribunalului Suceava. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, data de 02.03.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.03.2021Admite cererea. Obligă pârâta la repunerea în plată a sporului de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază, începând cu data de 01.03.2018. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.03.2018 şi cele efectiv încasate de aceasta, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta şi la plata dobânzii penalizatoare ce urmează a fi calculată de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.02.2021.
Hotarare 379/2021 din 23.02.2021