Dosar 407/102/2020 din 28.02.2020

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 407/102/2020
Data dosar:
28.02.2020
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.A.ş.a. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău (cu datele de identificare) şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ (cu datele de identificare), cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 15 septembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei

    Hotarare 678/2020 din 15.09.2020
  • Sedinta din data de 08.09.2020 la ora 12:00

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 15 septembrie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei în vederea depunerii de înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 23.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD