M********* P***** - P******** D* P* L**** J********** B*****
ContestatorG************* M*****
Intimat CondamnatÎn baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite contestaţia formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva sentinţei penale nr. 1735/12.11.2019 a Judecătoriei Brăila pronunţată în dosarul penal nr. 407/196/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată, iar în rejudecare: Menţine dispoziţia instanţei de fond de admitere a contestaţiei la executare formulată de condamnatul G************* M*****. Înlătură dispoziţia instanţei de fond privind constatarea că din pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 662 zile închisoare ar mai fi de executat numai 4 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 598 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală dispune deducerea din pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 662 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 103/27.11.2017 a Judecătoriei Buhuşi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 494 din 12.04.2018 a Curţii de Apel Bacău a unui număr de 210 zile zile închisoare ca urmare a recursului compensatoriu de care a beneficiat condamnatul prin executarea pedepsei închisorii în perioada 23.06.2013 – 29.06.2016 în condiţii necorespunzătoare, astfel încât noua pedeapsă pe care o are de executat în continuare condamnatul este de 4 ani, 10 luni şi 452 zile închisoare. Menţine dispoziţiile instanţei de fond privind pedepsele complementare şi accesorii. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 138/13.04.2018 emis de Judecătoria Buhuş şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii corespunzător prezentei hotărâri judecătoreşti. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală sumele de bani reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la instanţa de fond şi de control judiciar, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma de 313 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului. Dispune plata sumei de 313 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Botea Bogdan (delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 891 din 30.03.2020 eliberată de Baroul Brăila) din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila. Definitivă.
Hotarare 88/2020 din 24.04.2020