S* A******* C***** S**
ReclamantC*** I******** S*
PârâtL**** R**** M*****
IntervenientRespinge cererea formulată de reclamanta S.C. AUTORENT COSMOS S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Societatea Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. ?i cu intervenientul forţat Lup?a Remus Mircea, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Caransebe?. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.03.2021.
Hotararecameraconsiliu551/2021 din 08.03.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 8 martie 2021. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2021