B** ?***** C****
PetentK***** I***** I********* R*
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ ŢĂREAN CĂLIN. Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 1256/2020, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 142/28.06.2019, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. 4339/287/2018, definitivă din Decizia civilă nr. 22/11.06.2020 pronunţată de Tribunalul Buzău, în vederea recuperării sumei de 411,02 lei, plus penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/zi, respectiv 311,2 lei, calculate de la data cesiunii până la data achitării integrale a creanţei, împotriva debitorului D. S. S., la cererea creditorului KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA. Autorizează creditorul, prin intermediul executorului judecătoresc, să treacă la executarea silită indirectă a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu de mai sus, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, simultan ori succesiv, respectiv poprire asupra sumelor de bani, veniturilor, titlurilor de valoare, asupra bunurilor mobile şi imobile,în vederea realizării drepturilor sale. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.11.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 27.11.2020