C***** D* A*** C*** P*** R*********** J******** D***** - L**** B****** - P*********
ContestatorC********* K*******
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatoarea CURTEA DE APEL CLUJ în contradictoriu cu intimata C********* K******* căs. Ungur, şi în consecinţă: Anulează Încheierea nr. 760/CC/2020 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 1348/176/2020, prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 2745/2019 pronunţată de Tribunalul Cluj. Anulează toate actele de executare silită emise în dosarul execuţional nr. 194/2020 al executorului judecătoresc Oszoczki Andras. Respinge cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare. Dispune comunicarea prezentei hotărâri, de îndată după rămânerea definitivă, Societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti Adam Dragoş şi Oszoczki Andras. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Alba Iulia, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 30.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 2157/2020 din 30.10.2020amână pronun?area la data de 30.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020amână pronun?area la data de 15.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2020Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de către contestatoarea CURTEA DE APEL CLUJ şi, în consecinţă: Dispune suspendarea executării silite din cadrul dosarului execuţional nr. 194/2020 al SCPEJ Adam Dragoş şi Oszoczki Andras până la soluţionarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite formulat în cadrul contestaţiei la executare în dosarul nr. 4099/176/2020 al Judecătoriei Alba Iulia. Fără cale de atac. Dispune comunicarea, de îndată, a unui exemplar al prezentei încheieri către SCPEJ Adam Dragoş şi Oszoczki Andras. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei, azi, 21.07.2020.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020