I** G***** - B***** R*****
IntimatD**** V S**
PetentAdmite, în parte, plângerea formulată de petentul DIROM V S.R.L. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI GALA?I. Dispune anularea în parte a procesului-verbal seria PGLY nr.000097 emis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gala?i la data de 20.02.2020 în privinţa sancţiunii aplicate, înlocuind amenda în cuantum de 10000 lei, aplicate pentru fapta contravenţională prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. d din H.G. nr. 301/2012, cu avertisment. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal seria PGLY nr.000097 emis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gala?i la data de 20.02.2020. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite cu recomandarea de a respecta pe viitor dispoziţiile legale. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gala?i. Pronun?ată, astăzi, 29.09.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 4391/2020 din 29.09.2020Amână pronun?area la 29.09.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2020