Dosar 4120/86/2020 din 16.12.2020

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4120/86/2020
Data dosar:
16.12.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 9:00

    Complet: C1 F Cont N
  • Admite cererea

    Admite acţiunea. Obligă pârâta la calcularea şi plata în favoarea reclamanţilor, începând cu data de 01.03.2017, a drepturilor salariale în procent de 20% aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferenţa neacordată aferentă sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sume care se actualizează cu indicele de inflaţie de la data plăţii, şi la care se adaugă dobânda legală calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Cu drept de recurs. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 222/2021 din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C1 F Cont N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 01 aprilie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD