S*** A** S**** E****** S*****
ReclamantS**** L*****
PârâtS**** M***** S*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC A.S.E. SRL, J xxx, CUI xxx, cu sediul în xxx, în contradictoriu cu pârâţii S.L., CNP xxx şi S. M.S., CNP xxx, ambii cu domiciliul în xxx. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 498,25 lei reprezentând contravaloare servicii de salubritate, facturate prin facturile emise în perioada 31.03.2015-20.03.2017. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 0,1%/zi aferente debitului principal de la data de 20.03.2017 şi până la plata debitului principal. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Zalău. Pronunţată azi, 19.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu463/2021 din 19.03.2021Amână pronunţarea la data de 19 martie 2021, pronunţarea urmând a se face prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2021