C****** S***** D*****
InculpatC****** L****** M****
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 100/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul CIURDA? SERGIU DANIEL. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul CIURDA? SERGIU DANIEL,pentru săvârşirea infracţiunii de: abandon de familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 378 alin.1lit.c din C.pen. În baza art. 272 al.1 Cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 470 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Domide Mirabela (desemnată pentru reprezentarea intereselor persoanei vătămate minore în faza de cameră preliminară), conform delegaţiei nr. 653/29.05.2020. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24 iulie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara165/2020 din 24.07.2020