M**** P****
PetentI** N****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul Meluţ Petre, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al jud. Neamţ, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PNTY nr. 0075156 din 12 iunie 2020 încheiat de Poliţia mun. Roman şi, în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii în sumă de 2.000 RON, aplicată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. b din OUG nr. 34/2008, cu sancţiunea avertisment. Ia act că petentul nu a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ. Apelul se depune la Judecătoria Roman. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 20 aprilie 2021.
Hotarare 821/2021 din 20.04.2021se va introduce în calitate de intimat I** N****, care se va cita cu duplicat acţiune cu menţiunea că poate formula întâmpinare
Incheiere de sedinta din 23.03.2021