C**** P**** S** - P*** R***** L****
Intimat ReclamantA******* S** -**** R***** L****
Apelant IntimatAdmite excepţia netimbrării apelului formulat de apelantul intimat AGROSUIN SRL în contradictoriu cu intimata reclamantă CRIDA PHARM SRL. Anulează cererea de apel împotriva încheierii civile nr.129 din data de 28.10.2020 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.4144/314/2018, ca netimbrată. Cu drept de recurs, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi,, azi, 09.12.2020.
Hotarare 1079/2020 din 09.12.2020Admite cererea de abţinere formulată de dra. judecător Litean Andreea-Iuliana în dosarul nr. 4144/314/2018 aflat în apel pe rolul Tribunalului Suceava. În baza art. 110 alin. (4) şi (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, păstrează cauza spre soluţionare în următoarea compunere a completului de judecată: Cojocariu Şchiopu Demetriad şi Puha Cristina Diana. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 28.10.2020.
Incheiere abtinere 129/2020 din 28.10.2020Înaintează dosarul către preşedintele Secţiei a II-a civile a Tribunalului Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 09 decembrie 2020 – sala 246, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 05.10.2020