M***** M************ p*** a***** G***** D******
ReclamantG**** N******** D* M****
PârâtAdmite cererea de suspendare formulată de reclamantul Mocanu Marian Daniel, în contradictoriu cu pârâta Garda Natională de Mediu. Dispune suspendarea executării Deciziei privind mutarea temporară a domnului Mocanu Marin Daniel nr. 1256/08.10.2020 până la pronuntarea instantei de fond cu privire la anularea actului administrativ fiscal mentionat. Admite în parte cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată. Obligă pârâta la plata, către reclamant, a cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Galati Sectia Contencios administrativ şi fiscal, sub sanctiunea nulitătii. Pronuntată astăzi, 02.12.2020, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 577/2020 din 02.12.2020Amână pronuntarea la data de 02.12.2020, când pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei. Pronuntată în sedintă publică azi, 25.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2020