K***** I***** I********** R* S*
ReclamantC******** A****** V*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta C******** A****** V*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 334,92 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi suma de 103,64 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale calculate până la data cesionării creanţei. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare de la data de 29.05.2017 până la data achitării integrale a debitului datorat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Ploieşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.05.2020.
Hotarare 2126/2020 din 27.05.2020