K***** I***** I********** R* S*
ReclamantP******* Ş*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A., CUI RO31146473 cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Învingătorilor nr. 24, et. 6, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul P******* Ş*****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume: - 378,21 lei, cu titlu de debit principal, constând în contravaloarea serviciilor prestate; - 117,19 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate de către creditorul cedent şi înregistrate pe facturile lunare, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/ pe zi de întârziere conform contractului, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (data indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului. - 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de astăzi, 08.04.2021.
Hotarare 467/2021 din 08.04.2021Amână pronunţarea la data de 08.04.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţarea hotărârii s-a realizat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de astăzi, 24.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 24.03.2021, ora 09:00. Se citează reclamanta cu menţiunea să comunice domiciliul pârâtului, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei prevăzută de dispoziţiile art. 242 din C. de proc. civ.. Se acceseză baza de date D.E.P.A.B.D., cu privire la domiciliul pârâtului, urmând a se cita aceasta la domiciliul rezultat în urma accesării bazei de date. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 24.02.2021
Incheiere de sedinta din 24.02.2021