S*** A** M**** A******
InculpatH******* A*** I****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, rap. la art. 335 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală condamnă inculpata S. A. M.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92, Cod penal. În baza art. 93, alin. (1), Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. (2) lit. b, Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulată de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Râmnicu Sărat, jud. Buzău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96, Cod penal cu privire la conduita sa viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, situaţie în care se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea acesteia, în regim privativ de liberate. În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, rap. la art. 335 al. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul H. A.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere, la pedeapsa de 8 luni închisoare. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este în concurs cu infracţiunea pentru care inculpatului i s-a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni prin sentinţa penală nr. 1028/18.09.2020 a Judecătoriei Focşani pronunţată în dosarul nr. 18169/231/2019. În baza art. 129 alin. 2 lit. a Cod penal, dispune ca inculpatul să execute numai pedeapsa de 8 luni închisoare, urmând ca măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 1028/18.09.2020 a Judecătoriei Focşani pronunţată în dosarul nr. 18169/231/2019 să nu se mai execute. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92, Cod penal. În baza art. 93, alin. (1), Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. (2) lit. b, Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulată de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Râmnicu Sărat, jud. Buzău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96, Cod penal cu privire la conduita sa viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, situaţie în care se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea acesteia, în regim privativ de liberate. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata la 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei aferentă fazei de urmărire penală. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.04.2021.
Hotarare 121/2021 din 27.04.2021Amână pronunţarea la data de 27.04.2021. Pronunţată şedinţă publică, astăzi 16.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2021Amână pronunţarea la data de 16.04.2021. Pronunţată şedinţă publică, astăzi 01.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2021pentru ca inculpatul H.A.I. să-şi angajeze apărător
Incheiere de sedinta din 04.03.2021