S* T******* S**
Apelant ContestatorS******* 2*** S**
IntimatÎn baza art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, admite ca fondat apelul declarat de apelanta-contestatoare TRANSMIM S.R.L. (date) împotriva încheierii din data de 21.01.2020, pronunţată de Judecătoria Slobozia, în Dosarul nr. 4256/312/2019, pe care o schimbă în parte, în sensul că reduce onorariul executorului judecătoresc de la suma de 4760 lei la suma de 200 de lei şi anulează în parte actele de executare în ceea ce priveşte onorariul executorului judecătoresc, astfel cum a fost redus. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii apelate. Respinge cererea apelantei-contestatoare privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată. În baza art. 45 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, dispune restituirea parţială a taxei judiciare de timbru achitată în primă instanţă şi în apel de către apelanta-contestatoare TRANSMIM S.R.L., plătită de aceasta în contul bugetului municipiului Slobozia (în primă instanţă suma de 377,92 de lei, conform chitanţei seria 92658 şi nr. 60005353, din data de 12.08.2019, eliberată de Municipiul Slobozia – Direcţia Impozite şi taxe locale şi în apel suma de 189,51 lei achitată la data de 08.10.2020, prin transfer trezorerie), respectiv restituirea sumei de 486,3 lei, în raport de pretenţiile admise. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.05.2021.
Hotarare 718/2021 din 11.05.2021În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, suspendă judecarea apelului înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la data de 01.10.2020, sub număr unic de dosar 4256/312/2019, formulat de apelanta TRANSMIM S.R.L. (date), în contradictoriu cu intimata SILCOMAR 2000 S.R.L. (date), împotriva Încheierii din data de 21.01.2020, pronunţată de Judecătoria Slobozia. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2021.
Incheiere suspendare din 19.01.2021