B******* C********* B*****
InculpatCondamnă pe inculpatul B******* C********* B***** – la pedeapsa de 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 07.10.2017). Constată că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2100 lei amendă prin sentinţa penală nr. 443/29.11.2017 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2017. În temeiul art. 40 raportat la art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. d Cod penal contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită în cauză cu pedeapsa amenzii penale de 2100 lei stabilită prin sentinţa penală nr. 443/2017 a Judecătoriei Suceava, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare şi 2100 lei amendă penală. Constată că pedeapsa amenzii penale de 2100 lei a fost integral achitată, conform chitanţei TS 591 nr. 20100231385/15.12.2017. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii cadrul Primăriei com. Hănţeşti – jud. Suceava sau în cadrul Primăriei Mun. Suceava, pe o perioadă de 70 de zile, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul B******* C********* B***** la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care include şi cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 21.04.2021.
Hotarare 274/2021 din 21.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 21.04.2021. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 06.04.2021. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2021INSTANŢA, În vederea respectării principiului continuită?ii completului de judecată, potrivit art. 354 alin.2 Cod procedură penală, DISPUNE: Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.03.2021, ora 12.10, sala 306, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.01.2021.
Incheiere de sedinta din 25.01.2021I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a depune la dosarul cauzei înscrisuri în circumstan?iere, va admite cererea, D I S P U N E : Admite cererea formulată de avocatul inculpatului respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a depune la dosarul cauzei înscrisuri în circumstan?iere. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen de judecată pentru data de 25.01.2021, ora 09.10, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 16.11.2020.
Incheiere de sedinta din 16.11.2020