K***** I***** I********** R* S***
ReclamantT**** A** C******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Investments Ro SA, în contradictoriu cu pârâta Tamaş Ana Claudia. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 219,5 lei reprezentând contravaloare servicii telecomunicaţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 63,84 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru debitul principal de către creditorul cedent şi înregistrate pe facturi. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal în cuantum de 219,5 lei, începând cu data cesiunii creanţei – 29.05.2017 şi până la achitarea efectivă a debitului principal, fără însă a depăşi suma de 219,5 lei. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 563,35lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 16,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare. Soluţionată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.10.2020.
Hotararecameraconsiliu373/2020 din 28.10.2020