M***** I***
InculpatS***** R**** P*** D******* G******* R******** A F******** P****** B***** - A************ J******** A F********* P****** C******* P*** R**** L****
Parte civilăÎn baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul M***** I***, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal În baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută pe durata executării pedepsei principale în regim de detenţie, în situaţia în care va interveni o cauză de revocare a suspendării executării pedepsei. În baza art. 91 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe sau în cadrul Primăriei Oraşului Baraolt. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1, 2 şi 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse, nu îndeplineşte obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore la data de 02.08.2018. În baza art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357, art. 1381 Cod civil admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi obligă inculpatul M***** I*** la plata către aceasta, cu titlu de daune materiale, a sumei de 96.188 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data de 01.08.2018 şi până la data achitării efective a debitului principal. Constată că inculpatul a achitat o parte din prejudiciu, respectiv suma de 3.000 lei, conform chitanţei seria TS256 nr. 10000125103 din data de 16.03.2021 emisă de Trezoreria Municipiului Sfântu Gheorghe. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală menţine măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanţa din data de 15.05.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe asupra imobilului compus din casă de locuit şi garaj aparţinând inculpatului M***** I***. În baza art. 404 alin.4 lit. c Cod de procedura penală dispune ridicarea sechestrului aplicat prin ordonanţa procurorului din 25.11.2014 şi instituit în baza procesului-verbal din 17.05.2019, asupra imobilului compus din curte şi grădină în suprafaţă totală de 700 mp. În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal confiscă de la inculpat cantitatea de 500 pachete ţigarete marca Marvel inscripţionate For Duty Free Only, un pachet ţigarete marca Rothmans, 674 pachete ţigarete marca Compliment Super Slim Violet 5 şi 6742 pachete ţigarete marca Compliment Blue Demi Slims 6, toate de provenienţă For Duty Free Only şi fără banderole fiscale aplicate, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna, conform dovezii seria CV nr. 82437 din 12.09.2018 şi, respectiv, cantitatea de 70 pachete ţigări marca Compliment Blue Demi Slims 6 inscripţionate For Duty Free Only, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna, conform dovezii seria CV nr. 82439 din 14.09.2018. Respinge propunerea de luare a măsurii confiscarea speciale cu privire la cantitatea de 64 PET-uri de plastic a câte 2 litri fiecare, conţinând lichid incolor cu halenă alcoolică şi fără banderole fiscale, depozitată în camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna, conform dovezilor seria CV nr. 82437/12.09.2018 şi seria CV nr. 82438/14.09.2018. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.04.2021.
Hotarare 84/2021 din 20.04.2021Amână pronunţarea la 20.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021Stabileşte pronunţarea la 06.04.2021.
Incheiere de sedinta din 22.03.2021Pentru ca inculpatul să depună dovada de achitare a prejudiciului, amână cauza la 22.03.2021, ora 10.
Incheiere de sedinta din 08.03.2021În vederea efectuării unui raport de evaluare, amână cauza la 08.03.2021, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 25.01.2021