B***** A* M*************
Intimat CondamnatÎn baza art. 166 alin. 6 lit. c raportat la art. 167 alin. 1 lit. d din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, aşa cum a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 27.05.2019, respinge cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind executarea în România a Sentinţei penale nr. 119/2018 din data de 27.06.2018 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Frosinone în compoziţie monocratică – Italia, rămasă definitivă la data de 12.03.2019, prin care cetăţeanul român BURLUI MARIUS GABRIEL a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 628 al. 2 şi al. 3 n.1 Cod penal italian şi tăinuire, prev. de art. 648 Cod penal italian, cu aplicarea art. 110 Cod penal italian. În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 8 alin. 1 lit. d din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei – Ministerul Public şi U.N.B.R. la data de 14.02.2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava a sumei de 964 lei, reprezentând onorariu avocat Balaţchi Marcel, desemnat din oficiu pentru persoana transferabilă, conform delegaţiei pentru asistenţă obligatorie nr. 1818 din data de 05.08.2020. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către traducător autorizat Mustaţă Romanţa a sumei de 50,34 lei, reprezentând contravaloarea traducerii efectuate în cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 septembrie 2020.
Hotarare 129/2020 din 21.09.2020