O****** T*****
ContestatorÎn baza art. 278 din C.p.p., Îndreaptă erorile materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului deciziei penale nr. 206/2020 a Tribunalului Cluj – Secţia penală, astfel: Înlătură menţiunea eronată referitoare la respingerea pentru existenţa autorităţii de lucru judecat a cererii condamnatului O T privind aplicarea regulii specialităţii în cazul persoanei predate ca efect al extrădării şi rectifică menţiunea privind durata pedepsei complementare stabilite pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prin sentinţa penală nr. 227/26.04.2010 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin nerecurare la data de 10.04.2012, astfel: (...) Respinge, ca inadmisibilă, cererea condamnatului O T privind aplicarea regulii specialităţii în cazul persoanei predate ca efect al extrădării. (...) Reduce pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 65 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C.p. de la 1969 – aplicată condamnatului O T pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat (care a atras revocarea liberării condiţionate şi contopirea cu restul de 111 zile închisoare din sentinţa penală nr. 210/23.02.2005 a Judecătoriei Suceava), prin sentinţa penală nr. 227/26.04.2010 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin nerecurare la data de 10.04.2012 – la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 (în loc de 5) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 65 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C.p. de la 1969. (...) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.06.2020.
Incheiere finala dezinvestire 188/2020 din 23.06.2020