A***** N**** M****
PetentP********** G*****
IntimatÎn temeiul articolului articolului 589 alineatul (1) litera b) teza I, raportat la articolul 592 din Codul de procedură penală, admite cererea petiţionarei Aleman Nadia-Maria, şi, în consecinţă: 1. Dispune întreruperea executării pedepsei de 2 ani 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 522/2019 a Judecătoriei Hunedoara, până la încetarea stării de graviditate a petiţioarei. 2. Desemnează ca organ de supraveghere a condamnatei, Poliţia municipiului Deva, judeţul Hunedoara. 3. Pe durata întreruperii executării pedepsei, petiţionara va respecta următoarele obligaţii: a) să nu depăşească raza teritorială a judeţului Hunedoara decât pentru motive medicale legate de sarcină şi naştere; b) să ia legătura, în termen de 3 zile de la punerea în libertate, cu Poliţia municipiului Deva, judeţul Hunedoara pentru a fi luată în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, c) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemată; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără informarea prealabilă a Judecătoriei Gherla; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. 4. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. 5. Stabileşte suma de 313 lei, onorar pentru avocatul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, domnului avocat Chifor Alin-Grigore. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 04.12.2020.
Hotarare 1350/2020 din 04.12.2020