L***** I*****
ReclamantM******** S**
PârâtConsfinţeşte tranzacţia intervenită între reclamantul L***** I*****, şi pârâta SC M******** S**, cu sediul în Miercurea Ciuc, str. Mihai Eminescu bloc 1, ap. 11, judeţul Harghita, reprezentată prin administrator Gal Sandor, cu următoarele clauze: „1. Societatea M******** S** se obligă să achite reclamantului L***** I*****, suma de 5.000 EUR, la cursul BNR din ziua plăţii în termen de 3 zile de la data pronunţării sentinţei prin care s-a luat act de tranzacţie. 2. L***** I***** în afară de suma indicate la pct.1 nu are nici o pretenţie faţă de societatea M******** S** izvorâtă din raportul de muncă aferent contractului de muncă nr. 482/03.09.2018, nu solicită reintegrare la această societate în urma încetării concediului de creştere a copilului. În drept, art. 441 C.pr.civ. Prezenta tranzacţie a fost încheiată azi, 09.07.2020, în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte şi un exemplar pentru instanţă.” Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 684/2020 din 23.07.2020