D****** C*********
Apelant PetentI************ D* P****** A* J******** I*******
Intimat PârâtÎn baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă admite, ca fondat, apelul declarat de apelantul D****** C*********, împotriva sentinţei civile nr. 898 din 18.08.2020, pronunţată de Judecătoria Urziceni, pe care o schimbă în tot şi, rejudecând, decide: Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PILX nr. 213496 din 27.08. 2019, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA (date), pe care îl anulează doar în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 147 alin. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 ( lipsa poliţei de asigurare) şi sancţionată cu amendă în cuantum de 1305 lei, exonerând apelantul de plata acesteia. Menţine ca temeinic şi legal procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PILX nr. 213496 din 27.08. 2019, pentru restul sancţiunilor contravenţionale Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 aprilie 2021.
Hotarare 658/2021 din 26.04.2021În baza art. 396 alin. 1 C. p. civ., amână pronunţarea în apelul în materia contenciosului contravenţional, formulat de apelantul-reclamant D****** C********* (date) împotriva sentinţei civile nr. 898 din 18.08.2020 a Judecătoriei Urziceni pentru data de 26.04.2021, când instanţa se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2021Amână cauza pentru lipsă e procedură cu părţile
Incheiere de sedinta din 21.01.2021