M**** C*********
InculpatAdmite sesizarea formulată de instan?ă, din oficiu. În baza art. 278 alin. 1 C.pr.pen. îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta Sentin?ei penale nr. 909 din data de 17.12.2020 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4350/314/2020, respectiv în alineatul al patrulea, astfel: în loc de ,, În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 (nouă) luni închisoare, la care adăugă un spor de 2 luni ?i 10 zile închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul M**** C********* să execute o pedeapsă rezultantă de 11 (unsprezece) luni ?i 10 (zece) zile închisoare.” se va consemna ,, În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 (nouă) luni închisoare, la care adăugă un spor de 2 luni ?i 20 zile închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul M**** C********* să execute o pedeapsă rezultantă de 11 (unsprezece) luni ?i 20 (douăzeci) zile închisoare.” În baza art. 278 alin. 3 C.pr.pen. se va face menţiune despre îndreptarea efectuată la sfârşitul actului corectat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 29.12.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.12.2020Condamnă inculpatul M**** C*********, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea, infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută şi sancţionată de art.335 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Condamnă inculpatul M**** C*********, cu datele de identificare menţionate anterior, la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută şi sancţionată de art. 323 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Condamnă inculpatul M**** C*********, cu datele de identificare menţionate anterior, la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi sancţionată de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 320 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 (nouă) luni închisoare, la care adăugă un spor de 2 luni ?i 10 zile închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul M**** C********* să execute o pedeapsă rezultantă de 11 (unsprezece) luni ?i 10 (zece) zile închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase), care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul la respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul M**** C*********, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Primăria municipiului Suceava sau la Primăria oraşului Vicovu de Sus, jud. Suceava, programul de executare al acestei activitati urmand sa fie stabilit de catre Serviciul de probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului M**** C********* că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. Desfiinţează în totalitate permisul de conducere falsificat seria BXX624002, eliberat de autorită?ile ucrainene la data de 21.12.2015 pe numele inculpatului M**** C*********. În baza art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 teza I C.pr.pen obligă inculpatul M**** C********* la plata către stat a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 700 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2020.
Hotarare 909/2020 din 17.12.2020Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 17.12.2020. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 02.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2020