T****** M*****
InculpatCondamnă inculpatul T****** M*****, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., cu reţinerea art.349 alin.2 C.p.p., art.374 alin.4 C.p.p., art.375 C.p.p. şi art.396 alin.10 C.p.p.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule. Condamnă inculpatul T****** M*****, la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută şi sancţionată de art. 337 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., cu reţinerea art.349 alin.2 C.p.p., art.374 alin.4 C.p.p., art.375 C.p.p. şi art.396 alin.10 C.p.p.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule. În baza art. 38 alin. 1 C.pen., rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare la care adaugă un spor obligatoriu de 4 (patru) luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca inculpatul T****** M***** să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. şi art.65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpatul T****** M***** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze două dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpatul să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei com. Şcheia sau în cadrul Primăriei mun. Suceava, programul de executare al acestei activităţi urmând să fie stabilit de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul T****** M***** la plata către stat a sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2021.
Hotarare 58/2021 din 12.02.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 12.02.2021. Pronunţată azi, 02.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 02.02.2021.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021