G******* I************
InculpatAdmite cererea formulată de petentul-inculpat G I-R şi în consecinţă: Modifică măsura arestului la domiciliu dispusă cu privire la petentul-inculpat G I-R prin Încheierea penală nr.43/CP/2020 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud (măsură instituită prin Încheierea penală nr.133/10.12.2019 a Curţii de Apel Cluj), şi înlocuieşte obligaţia inculpatului G I-R ca pe durata arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul situat în com.A, sat.P nr., jud.S, cu obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în municipiul C-N, str. M nr., ap. , jud. C, fără încuviinţarea instanţei de judecată. Pe durata măsurii arestării la domiciliu inculpatul va respecta obligaţiile şi interdicţiile prevăzute în Încheierea penală nr.133/10.12.2019 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul penal nr.1660/112/2019. Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv. Stabileşte ca autoritate desemnată cu supravegherea respectării măsurilor instituite în sarcina inculpatului G I-R, Poliţia municipiului C-N. Dispune comunicarea încheierii inculpatului, organelor şi instituţiilor prev. de art. 221 alin. 8 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.08.2020.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata100/2020 din 14.08.2020