K****** A******** - F*** L** A******** Ş* E****
Apelant ReclamantP************ O*****
Intimat PârâtRESPINGE ca nefondat apelul civil introdus de apelantul KELEMEN ALEXANDRU în contradictoriu cu intimatul P************ O*****, împotriva sentinţei civile nr.18/C din 12 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o păstrează în totalitate. Definitivă. Pronunţată în data 03.12.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 1186/2020 din 03.12.2020În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 03.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2020În vederea administrării probatiunii, amână solutionarea cauzei la 23 noiembrie 2020, ora 09.30.
Incheiere de sedinta din 28.09.2020Admite cererea de ajutor public judiciar formulată petentul KELEMEN ALEXANDRU, în prezent deţinut în P************ O*****, şi în consecinţă: Dispune acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1028, 8 lei, conform prevederilor art. 6 alin. 1 lit. d din OUG nr. 51/2008, stabilită în sarcina petentului. Dată în camera de consiliu din 08 iulie 2020. Pronunţată în şedinţa publică din 08 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020