G***** M******
ReclamantC*** D* P***** A J******** I****
PârâtAdmite cererea astfel cum a fost completată. Anulează Decizia nr. 155565/04.03.2020. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantei şi să emită o nouă decizie, retroactiv, începând cu data de 01.12.2019, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord global atestate de adeverinţa nr.251/13.06.2019. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 01.12.2019 şi până la emiterea deciziei de recalculare. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.10.2020.
Hotarare 2662/2020 din 08.10.2020Amână pronunţarea la data de 08.10.2020. Pronunţată azi, 24.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2020