A******** D* P********** N* 3** D*** L* C*** A***** O***** F********
ReclamantV**** I****
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 381 DEVA, în contradictoriu cu pârâtul V**** I****. Obligă pe pârât să îi plătească reclamantei suma de 5.069,82 lei, cu titlu de taxe comune restante aferente perioadei martie 2017-aprilie 2020. Obligă pe pârât să îi plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra fiecărui debit lunar, de la expirarea termenului de 30 de zile de la termenul scadent de plată şi până la data de 30.04.2020, fără ca suma penalităţilor să poată depăşi debitul lunar în raport de care s-au calculat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.05.2021.
Hotarare 951/2021 din 11.05.2021Amână pronunţarea la data de 11.05.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2021Amână pronunţarea la data de 27.04.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2021Pentru refacerea procedurii de citare cu paratul
Incheiere de sedinta din 22.03.2021Pentru ca OCPI Hunedoara- Deva şi Primăria Deva-DITL să răspundă la relaţiile solicitate
Incheiere de sedinta din 22.02.2021Pentru depunerea înscrisurilor solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 25.01.2021Pentru ca reclamanta să depună la dosar înscrisurile solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Pentru ca reclamanta să depună înscrisurile solicitate
Incheiere de sedinta din 03.11.2020Pentru ca reclamanta să depună înscrisurile solicitate
Incheiere de sedinta din 06.10.2020