A******** C********** S**
ApelantC******** J******* C***
IntimatP*********** C********** J******* C***
IntimatAdmite apelul formulat de apelantul A C S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 6182/2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 442/211/2019. Schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul că admite în parte plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CJC nr. 00136/18.12.2018 formulată de petentul A C S.R.L. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii aplicate prin procesul-verbal seria CJC nr. 00136/18.12.2018 întocmit de către intimat cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. Ia act că apelantul urmează a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. DEFINITIVĂ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 05.11.2020.
Hotarare 1166/2020 din 05.11.2020Amână pronunţarea pentru data de 05.11.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei . Pronunţată în şedinţa publică de la 22 octombrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2020Repus pe rol în vederea suplimentării probaţiunii
Incheiere de sedinta din 30.07.2020Amână pronunţarea la data de 30.07.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.07.2020Amână pronunţarea la data de 23.07.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2020Amână pronunţarea la data de 09.07.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2020În temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 şi art 3 din ordinul n 54/2020 al Curţii de Apel Cluj, constată suspendarea de drept a prezentei cauze pe durata stării de urgenţă, urmând a fi repusă pe rol din oficiu la încetarea stării de urgenţă.