P***** S*******
CondamnatÎn temeiul art.43 alin.3 Cod procedură penală, cu aplic. art.42 alin.2 lit.c Cod procedură penală dispune reunirea dosarului nr. 716/320/2020 al Judecătoriei Tg Mureş, înregistrat ulterior pe rolul Judecătoriei Tg Mureş, la dosarul nr.442/320/2020. În baza art. 587 Cod procedura penala şi art. 95 din Legea nr. 254/2013 admite cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată P S, în prezent aflat în custodia Penitenciarului Tg-Mureş. În baza 100 alin.1-6 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea MEPI nr.4/2019 emis în baza sentinţei penale nr. 3/S/2018 a Tribunalului Bra?ov, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare, dacă nu este arestat în altă cauză. Intervalul cuprins între data liberarii condiţionate şi 20.01.2021 constituie termen de definitivare a liberarii condiţionate. Atrage atenţia persoanei condamnate asupra prev. art. 104 alin. 2 Cod penal, respectiv posibilitatea revocarii liberarii condiţionate, în cazul în care, în cursul termenului de definitivare, va mai comite noi infracţiuni. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Ia act că petentul-condamnat a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Mureş, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 14.02.2020.
Hotarare 163/2020 din 14.02.2020Stabileste termen de pronuntare la data de 14.02.2020
Incheiere de sedinta din 13.02.2020Amânarea cauzei ?i acordarea unui nou termen de judecată. Emiterea unei adrese către ANAF Bra?ov - Direc?ia Generală Executări Silite Cazuri Speciale pentru a comunica dacă s-a procedat la executarea sumelor pentru care a fost instituit sechestrul asigurator, respectiv sumele de 22.100 lei ?i 115.000 euro ?i de asemenea dacă au fost achitate integral cheltuielile judiciare. Stabile?te următorul termen de judecată la data de 13.02.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.01.2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020