M******* G****** I*****
Parte vătămatăV****** C***** I***
InculpatM******* C***** M******
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul VIZITIU COSMIN - IOAN, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal (faptă săvârşită la data de 30.04.2019 – persoană vătămată M******* C***** M******). Potrivit art. 67 alin 1 Cod penal cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 1 an. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpatul VIZITIU COSMIN - IOAN, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal (faptă săvârşită la data de 30.04.2019 – persoană vătămată M******* G****** I*****). Potrivit art. 67 alin 1 Cod penal cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 1 an. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 2 luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1, 3 Cod penal raportat la art. 67 alin 1 - art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 1 an. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 din Codul civil admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul V****** C***** I*** să plătească părţii civile M******* C***** M****** suma de 4000 lei, reprezentând daune morale şi suma de 35 lei, reprezentând despăgubiri materiale. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 din Codul civil admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul V****** C***** I*** să plătească părţii civile M******* G****** I***** suma de 4000 lei, reprezentând daune morale. În temeiul art. 276 alin. 1, 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească părţii civile M******* G****** I***** suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare – onorariul avocatului ales. Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul V****** C***** I*** la plata sumei de 2400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei este aferentă urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronun?ată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a persoanelor vătămate – părţi civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.10.2022.
Hotarare 759/2022 din 04.10.2022Amână pronunţarea la data de 04.10.2022 Pronunţaţă astăzi, 30.09.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2022Amână pronunţarea la data de 30.09.2022 Pronunţaţă astăzi, 13.09.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2022Amână pronunţarea la data de 13.09.2022 Pronunţaţă astăzi, 31.08.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 31.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 01.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 01.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2022INSTANŢA, Pentru a se cita inculpatul, Pentru a se cita martorul din lucrări Gîtman Mihai cu mandat de aducere, DISPUNE: Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 23.05.2022, ora 13.15 sala 306 pentru când se citează inculpatul, persoanele vătămate având termenul în cuno?tin?ă. Se cita martorii din lucrări Gîtman Mihai Alex cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2022.
Incheiere de sedinta din 28.03.2022INSTANŢA, Pentru a se cita martorii din lucrări Gavril Mihai Sebastian ?i Gîtman Mihai Alex cu mandate de aducere, urmând ca după audierea martorilor din lucrări să fie audiate ?i persoanele vătămate, Pentru a se cita inculpatul, DISPUNE: Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 28.03.2022, ora 14.10 pentru când se citează inculpatul, persoanele vătămate având termenul în cuno?tin?ă. Se cita martorii din lucrări Gavril Mihai Sebastian ?i Gîtman Mihai Alex cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.01.2022.
Incheiere de sedinta din 31.01.2022INSTANŢA, Pentru a se cita martorul din lucrări Blăni?ă Andrei Gabriel cu mandat de aducere, Pentru a se cita ultimii doi martori din Gavril Mihai-Sebastian ?i Gîtman Mihai Alex cu efectuarea de verificări în baza de date DEPABD ?i ANP ?i cu men?iunea că prezen?a în fa?a instan?ei este obligatorie, sub sanc?iunea amenzii judiciare, Pentru a se înainta către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava încheierea de ?edin?ă de la acest termen de judecată în copie ?i copii de pe declara?iile date de martorul Rusu Cosmin Florin la acest termen de judecată ?i în cursul urmăririi penale. Pentru a se cita inculpatul, DISPUNE: Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 31.01.2022, ora 12.30 pentru când se citează inculpatul, persoanele vătămate având termenul în cuno?tin?ă. Se înaintează către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava încheierea de ?edin?ă de la acest termen de judecată în copie ?i copii de pe declara?iile date de martorul Rusu Cosmin Florin la acest termen de judecată ?i în cursul urmăririi penale. Se citează martorul din lucrări Blăni?ă Andrei Gabriel cu mandat de aducere. Se citează primii doi martori din lucrări Gavril Mihai-Sebastian ?i Gîtman Mihai Alex cu verificări în baza de date DEPABD ?i ANP cu men?iunea de a se prezenta în fa?a instan?ei este obligatorie, sub sanc?iunea amenzii judiciare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2021.
Incheiere de sedinta din 08.11.2021INSTANŢA, Pentru a se cita inculpatul, Pentru a se martorii din lucrări Blăni?ă Andrei Gabriel ?i Ilie ?tefan Daniel cu mandat de aducere, Pentru a se cita martorul Rusu Cosmin Florin cu men?iunea că prezen?a în fa?a instan?ei este obligatorie, sub sanc?iunea amenzii judiciare, DISPUNE: Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 08.11.2021, ora 10.40 pentru când se citează inculpatul, persoanele vătămate au termenul în cuno?tin?ă. Se citează martorii din lucrări Blăni?ă Andrei Gabriel ?i Ilie ?tefan Daniel cu mandat de aducere. Se citează martorul Rusu Cosmin Florin cu men?iunea că prezen?a în fa?a instan?ei este obligatorie, sub sanc?iunea amenzii judiciare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.08.2021.
Incheiere de sedinta din 30.08.2021INSTANŢA, Pentru a se cita inculpatul, persoanele vătămate ?i martorii din lucrări Blăni?ă Andrei Gabriel ?i Ilie ?tefan Daniel , Pentru a se efectua verificări în baza de date DEPABD ?i ANP cu privire la martorii din lucrări Blăni?ă Andrei Gabriel ?i Ilie ?tefan Daniel ?i cu men?iunea de a se prezenta în fa?a instan?ei este obligatorie, sub sanc?iunea amenzii judiciare, DISPUNE: Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 30.08.2021, ora 13.15 pentru când se citează inculpatul ?i persoanele vătămate. Se citează primii doi martori din lucrări Blăni?ă Andrei Gabriel ?i Ilie ?tefan Daniel cu verificări în baza de date DEPABD ?i ANP cu men?iunea de a se prezenta în fa?a instan?ei este obligatorie, sub sanc?iunea amenzii judiciare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2021.
Incheiere de sedinta din 31.05.2021INSTANŢA, În vederea respectării principiului continuită?ii completului de judecată, potrivit art. 354 alin.2 Cod procedură penală, DISPUNE: Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 31.05.2021, ora 09.15 pentru când persoanele vătămate au termenul în cuno?tin?ă. Pune în vedere inculpatului să se prezinte la termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.03.2021.
Incheiere de sedinta din 08.03.2021I N S T A N ? A Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere, cu men?iunea ca organele de poli?ie să înso?ească efectiv pe inculpat în fa?a instan?ei, sub sanc?iunea amenzii judiciare, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 08.03.2021, ora 10.30 pentru când persoanele vătămate au termenul în cuno?tin?ă. Se citează inculpatul cu mandat de aducere, cu men?iunea ca organele de poli?ie să înso?ească efectiv pe inculpat în fa?a instan?ei, sub sanc?iunea amenzii judiciare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.01.2021.
Incheiere de sedinta din 11.01.2021I N S T A N ? A Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 11.01.2021, ora 09.10 pentru când persoanele vătămate au termenul în cuno?tin?ă. Se citează inculpatul cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2020.
Incheiere de sedinta din 19.10.2020