B**** A*****
InculpatCondamnă inculpatul B**** A***** la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 1 C.pen.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prev. de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul B**** A***** la plata către stat a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.05.2021.
Hotarare 372/2021 din 14.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 14.05.2021. Pronunţată azi, 28.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2021Stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării la data de 28.04.2021. Pronunţată azi, 14.04.2021
Incheiere de sedinta din 14.04.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.04.2021, ora 15:00 sala 206, pentru când se citează inculpatul B**** A*****, cu mandat de aducere ?i prin afi?are la sediul instan?ei, mandatul urmând a con?ine solicitarea de a se ob?ine un număr de telefon al inculpatului la care acesta să poată fi contactat telefonic în vederea citării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.03.2021.
Incheiere de sedinta din 17.03.2021Se va verifica baza de date a DEPABD disponibilă la nivel de instan?ă în vederea identificării adresei de domiciliu a inculpatului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17.03.2021, ora 12:30 sala 206, pentru când se citează inculpatul B**** A*****, cu cita?ie simplă dacă va rezulta o nouă adresă sau cu mandat de aduce ?i prin afi?are la sediul instan?ei dacă va rezulta aceea?i adresă de domiciliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.02.2021
Incheiere de sedinta din 17.02.2021