I*** M*****
InculpatC****** I*** S******
Parte vătămatăC***** P**** M*****
InculpatG********* C**** C*****
Parte civilăÎndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei penale nr.483/01.07.2020 ,urmând a se reţine că : - În privinţa inculpatului Covaci Pe Marian, nu sunt aplicabile dispoziţiile 396 alin.10 Cod procedură . -Pedeapsa complementară aplicată inculpatului I Mircea se execută după executarea pedepsei şi nu de la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi,15 iulie 2020. PREŞEDINTE
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.07.2020HOTĂRĂŞTE I.În temeiul dispoziţiilor art.396 alin.2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul I M, -la pedeapsa de 3 luni închisoare ,pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută si pedepsită de art. 253 alin. 1 din Codul penal,cu aplicarea art. 41 alin.1 şi 43 alin .5 Cod penal , - la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin.1 şi 43 alin .5 Cod penal , -la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 şi 43 alin .5 Cod penal , În temeiul art.38 alin.1 şi 39 alin.1 lit. b Cod penal , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea ,de 6 luni închisoare la care adăugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse ,respectiv un spor de 2 luni ,pedeapsa rezultantă fiind de 8 luni închisoare ,ce urmează a fi executată în regim de detenţie . În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal , interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.404 alin.4 lit.a Cod procedură penală , deduce din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului ,perioada reţineri începând cu data de 23.12.2019, ora 16:00, până în data de 24.12.2019, ora 16.00 şi a arestării preventive începând cu data de 6 martie 2020, la zi. În temeiul art.404 alin.4 lit.b Cod procedură penală , menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat. II. În temeiul dispoziţiilor art.396 alin.2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul C P-M,- la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal, -la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 din Codul penal, În temeiul art.38 alin.1 şi 39 alin.1 lit. b Cod penal , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea ,de 6 luni închisoare la care adăugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă ,respectiv un spor de 1 lună ,pedeapsa rezultantă fiind de 7 luni închisoare . În temeiul art. 91 Cod penal ,dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe raza Primăriei Sarasău sau a Primăriei Sighetu Marmaţiei , pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în regim de detenţie, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă. În temeiul art. 397 alin. 1, constată că persoana vătămată Canaloş Stănică domiciliată în comuna Sarasău,nr. 579 A ,jud. Maramureş , nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul dispoziţiile art.397 Cod procedură penală, art. 19 şi 25 Cod procedură penală , coroborat cu art.1357 ,1381,1385 ,1387 admite acţiunea civilă formulată de partea civilă G C C domiciliată ,nr. ,jud. Maramureş şi obligă pe inculpatul I Mircea la plata către aceasta a sumei de 2300 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale . În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpaţii să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 350 lei. Onorariul avocatului din oficiu, pentru doamna avocat Almaş Ana Victoria , în cuantum de 868 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică ,azi ,1 iulie 2020. PREŞEDINTE
Hotarare 483/2020 din 01.07.2020Pronunţare lam data de 1 iulie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020Termen acordat la cererea inculpatului Covaci
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Teremen acordat la cererea inculpaţilor pentru o eventuală împăcare.
Incheiere de sedinta din 27.05.2020Termen acordat la cererea inculpatului C***** P**** M*****
Incheiere de sedinta din 13.05.2020