Dosar 4456/99/2020 din 18.09.2020

suspendare executare act administrativ DECIZIE DE IMPUNERE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4456/99/2020
Data dosar:
18.09.2020
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
suspendare executare act administrativ DECIZIE DE IMPUNERE
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2020 la ora 9:00

    Complet: D 5 c.a.
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta S* Q****** S**, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi în numele şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Iaşi, . Suspendă executarea Deciziei de impunere nr.F-IS 274/28.05.2020, până la soluţionarea definivită a contestaţiei administrative formulată împotriva acestor acte. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 29 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 1067/2020 din 29.10.2020
  • Sedinta din data de 15.10.2020 la ora 10:00

    Complet: D 5 c.a.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.10.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD