D**** C*********
ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******
PârâtRespinge excepţiile prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimată. Admite cererea. Obligă intimata la actualizarea pensiei militare de serviciu a reclamantului, începând cu data de 01.02.2017, prin raportare la o soldă de funcţie în valoare de 1450 lei, şi la emiterea unei decizii în acest sens, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia astfel calculată şi cea achitată efectiv, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, retroactiv, începând cu data de 01.02.2017 şi până la data plăţii efective. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.09.2020.
Hotarare 2497/2020 din 24.09.2020Amână pronunţarea la data de 24.09.2020. Pronunţată azi, 10.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2020