S* R** & R** S*
ReclamantA****** I*** D*****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâtul A****** I*** D*****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 111,38 lei reprezentând contravaloare servicii telefonie mobilă, a penalităţilor de întârziere contractuale în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor şi până la data plăţii efective şi a sumei de 1464,79 lei reprezentând clauză penală – justă despăgubire pentru contravaloarea tarifelor promoţionale, cu aplicarea reducerilor prevăzute în contract. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei de judecată, astăzi, 24.03.2021.
Hotarare 2715/2021 din 24.03.2021Amână pronunţarea la data de 24.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei de judecată, astăzi, 10.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2021Lipsa de procedura cu paratul.
Incheiere de sedinta din 27.01.2021Repetare adresa.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020Termen in vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020